top of page

Ghid complet de retete cu bacon pe care le prepara un barbat adevarat!

Pff, in sfarsit ajungem la acest subiect minunat. Doar pronuntand cuvantul "bacon" parca pot deja simti mirosul acela specific si-mi imaginez deja si niste oua ochiuri alaturi. Mmm..


Conform DEX, cuvantul "bacon" reprezinta "Preparat din carne de porc, obținut prin sărare și afumare. [Pr.: béicăn] – Cuv.engl". Insa nu trebuie sa fii foarte educat cu privire la etimologia acestui cuvant. Poti sa-i spui mai romaneste "sunca" sau "costita".

Daca esti la birou in timp ce citesti acest articol, imi pare rau pentru tine. Dar iti poti lua revansa diseara cand ajungi acasa si te apuci sa-ti gatesti una din retetele cu bacon de mai jos.





1. Evident, bacon si oua ochiuri


Cam cea mai populara reteta cu bacon si cea mai cunoscuta ca varianta pentru prima masa a zilei. Daca si tu vrei sa incepi ziua cu un zambet, sparge doua oua in tigaie, pune cateva felii de bacon, adauga la final niste parmezan peste si asta-i tot. Simplu si bun de tot!



Ingrediente:

2 oua

3 felii de bacon

50 grame parmezan

20 grame unt

Sare, Piper


Pro tip: Poti incerca si varianta omleta cu bacon varianta sunca. Pui bucatelele de sunca si niste ceapa verde (sau galbena in functie de sezon) in tigaie peste niste unt incins. In paralel, bati 2 oua intr-un bol in care adaugi si putin lapte (pentru pufosenie) si niste cuburi de cascaval. Torni amestecul peste bacon si astepti. Le rascolesti de cateva ori si esti gata! Vezi mai jos poza!



2. Piure de cartofi cu bacon


Cine are nevoie de un fel principal complet cand aceasta garnitura este mai buna? Daca iti place piureul de cartofi, atunci stai sa vezi cum e in combinatie cu bacon. Aceasta nu este combinatia cea mai potrivita daca esti la dieta, dar acest articol nu trateaza subiectul Cum sa slabesti rapid si sanatos sau Cum sa faci muschi?. Nu, aici vorbim despre a-ti face pofta.


Ingrediente:

1 kg de cartofi

250 gr. bacon

100 grame unt

30 ml lapte

Sare, Piper



Cum sa faci: Cureti cartofii si ii pui la fiert intr-o oala cu apa pe aragaz. Cand apa de la cartofi da in fiert (clocoteste), arunci putin unt in tigaie si peste el baconul taiat cubulete/fasii mici.


Iei oala cu cartofi de pe aragaz, dai drumul la apa rece in chiuveta si scurgi usor apa din oala (neaparat sa dai drumul la apa rece pentru ca apa fierbinte din oala sa nu-ti topeasca sifonul de scurgere al chiuvetei).


Apoi iti iei zdrobitorul si te pui pe pisat (cu s nu cu sh) cartofi - in acest proces adaugi si restul untului, laptele si niste sare. Amesteci pana obtii un produs omogen. La final adaugi baconul sfaraind si amesteci. Faci un plating superb, de care nu mai intereseaza pe nimeni si te apuci sa mananci de parca n-ar mai exista ziua de maine.


Pro tip: Adauga orice tip de branza/cascaval in procesul de amestecare/pisare al cartofilor. O sa-mi multumesti mai tarziu.



3. Bucati de piept de pui invelite in bacon


Cine zicea ca baconul nu poate fi si sanatos? Uite o reteta cu bacon si piept de pui pe care trebuie sa o incerci neaparat. Mai ales ca reprezinta o sursa importanta de proteine, practic benzina pentru muschii tai, precum ziceam si in acest articol despre alimente bogate in proteine.



Ingrediente:

1 kg piept de pui

250 gr. bacon

100 grame unt

Scobitori

Sare, Piper


Cum sa faci: Tai puiul in bucati de 2-4 cm si il tragi putin la tigaie in unt. Odata ce este putin rumenit il pregatesti de cuptor. Pornesti si incalzesti cuptorul la o temperatura de 180 grade. Intr-o tava pui bucatile de pui pe care le invelesti in felii de bacon. Securizezi totul cu scobitoare. Atentie ca pe fundul tavii sa pui hartie de copt pentru a nu se lipi. Bagi la cuptor si te rogi sa mai rezisti cam vreo 25 de minute pana e gata.


Pro tip: Cand preparatul este aproape gata, scoate putin tava din cuptor si rade cascaval peste. Dar sa nu ma cauti cand iti apare "Urcati-va pe rand" pe cantar.


Toata combinatia asta destul de grasa iti va face pofta de ceva tarie. In acest sens iti recomand Top 3 Whiskey-uri bune pana in 100 Ron.



4. Supa crema de cartofi cu bacon


Maaama, n-as fi crezut niciodata ca o sa mananc ciorba cu bacon si ca o sa-mi placa atat de mult. Este o reteta absolut dementiala, n-o sa mai poti manca supe creme obisnuite dupa ce o incerci.

Ingrediente:

1 kg cartofi

250 gr. bacon

1 ceapa

2 catei de usturoi

1 radacina de pastarnac

1 morcov

50 gr unt

Sare, Piper


Cum sa faci: Ca de fiecare data, dai drumul la bacon in tigaie peste niste unt incins. Doar ca de data asta adaugi si usturoiul si ceapa taiate marunt. Astepti ca baconul sa devina crocant si le scoti din tigaie. Pui legumele alaturi de sare si piper la fiert intr-o oala cu apa pentru 20 de minute.



Apoi scoti zeama intr-o oala separata si pasezi legumele. Peste amestecul pasat adaugi treptat din zeama rezultata in urma fierberii pana obtii consistenta dorita pentru supa ta.


La final, adaugi baconul cu usturoi si condimente dupa gust.


Pro tip: Adauga si o lingura de smantana direct in bol cat este inca fierbinte. Mmm, deja imi ploua in gura.



5. Paste cu bacon


Evident acest top nu era complet fara o portie de paste cu bacon si niste sos pe deasupra. In functie de preferinte poti folosi ce tip de paste vrei si un sos alb.


Ingrediente:

250 gr. paste

150 gr. bacon

50 gr. unt

Sare, piper



Cum sa faci: Pui pastele la fiert cu un pic de sare si in paralel prajesti baconul. Verifica pe pachetul pastelor care este timpul de fierbere. Scoti pastele, le scurgi de apa (prin metoda apa rece de la chiuveta) si le mai poti amesteca si cu putin unt inainte de a le pune pe farfurie. Presari bacon deasupra si esti gata.


Pro tip: Poti sa adaugi si cascaval ras peste paste pentru super gust. In plus, poti sa adaugi dupa preferinte si un sos alb fie cumparat din comert fie preparat dupa aceste retete: Sos alb. Poti de asemenea sa adaugi si niste usturoi maruntit, tras la tigaie in prealabil.


Pofta mare sa ai bucatare!

99 views0 comments

Comments


bottom of page